Varicela este una dintre bolile copilăriei, care poate deveni periculoasă dacă pacienții nu respectă recomandările medicilor. La Slatina, mai mulți copii au fost diganosticați în ultimele zile cu varicelă, mulți dintre ei având vârsta peste 12 ani. Medicii spun că virusul se transmite rapid, iar copiii infectați trebuie izolați acasă.
Copiii diagnosticați cu varicelă nu trebuie să meargă în colectivitate timp de 10 zile, spun medicii.
Simptomele debutează cu febră, iar apoi încep erupțiile pe corp. În cazul copiilor mici, e nevoie de o monitorizare atentă a bolii, iar în cazul celor mai mari e chiar periculoasă, putând da unele complicații.
Mulți părinți își vaccinează copiii cu o singură doză, însă medicii spun că sunt recomandate două doze, pentru o protecție cât mai bună.
Vaccinul se găsește în farmacii. O doză costă aproximativ 180 de lei.