Este aglomerație la cabinetele medicilor de familie din Slatina. Numai în acest cabinet, 30 de copii au fost diagnosticați, în această dimineață, cu viroză. Pentru cazurile mai ușoare, medicii pediatri recomandă tratamentul acasă și izolarea copiilor. Cei cu simptome de gripă sunt trimiși la spital.
În cazul gripei, starea febrilă debutează brusc, iar copilul trebuie dus de urgență la medic.
Aglomerate sunt și farmaciile, zilele acestea. Măștile de protecție sunt cele mai căutate, iar unele farmacii au epuizat deja stocul.
Vaccinul antigripal nu se mai găsește nici în farmacii și nici în cabinetele medicilor de familie. Cadrele medicale așteaptă de pe o zi pe alta să primească noi doze.
Și la camera de gardă de la Pediatria Spitalului din Slatina e asaltată de solicitări. Zeci de copii ajung zilnic cu viroze, pneumonii sau chiar gripă.