Casa de Asigurări de Sănătate Olt nu a mai primit bani pentru decontarea serviciilor medicale oferite de centrele de permanență din județ încă din luna iunie. Săptămâna trecută, problema lipsei bugetului s-a rezolvat, iar în prezent, medicii și asistentele sunt plătiți la zi.
Deși au ajuns târziu, banii pentru centrele de permanență au fost destul de mulți, având în vedere creșterea semnificativă a tarifului pe oră, pentru medicii și asistentele care lucrează la aceste centre.
În vară, în urma unei vizite la Spitalul Județean de Urgență Slatina, ministrul Sănătății, Sorina Pintea a vorbit despre o posibilă desființare a acestor centre, care nu și-ar dovedi eficiența. Declarația a fost făcută după ce medicii de la UPU s-au plâns de numărul mare de cazuri care nu reprezintă o urgență. Reprezentanții CAS spun însă că centrele de permanență sunt utile.
În județul Olt sunt zece centre de permanență, care funcționează în localitățile: Vișina, Brastavățu, Osica de Sus, Baldovinești, Crâmpoia, Dobroteasa, Bobicesti, Mihăiești, Vlădila și Strejești.