Bătaie în plină stradă, seara trecută, în comuna Scărișoara. Doi localnici s-au luat la ceartă în zona unui bar, iar conflictul a degenerat într-o încăierare în toată regula. Unul dintre bărbați a căzut la pământ plin de sânge. Jandarmii care treceau prin zonă au intervenit imediat, atât pentru aplanarea conflictului, dar și perntru acordarea primului ajutor victimei.
Scandalul s-a încheiat cu un dosar penal, în care sunt anchetați cei doi bătăuși.
Incidentul, care ar fi putut avea urmări tragice, dar, din fericire a fost oprit la timp, a fost preluat de poliție, pentru cercetări. Potrivit oamenilor legii, cel mai probabil conflictul a izbucnit pe fondul consumului de alcool.