În weekend, Slatina a fost împânzită de poliție. Echipaje din cadrul Poliției Municipiului Slatina, împreună cu polițiști ai Serviciului Rutier, de la Investigarea Criminalității Economice, și de la Secțiile de Poliție Coteana, Perieți, Găneasa și Verguleasa au desfășurat controale pe străzile din oraș. Astfel, între orele 18:00–02:00, oamenii legii au fost prezenți printre participanții la trafic. Au fost legitimate și verificate peste 350 de persoane și au fost oprite peste 250 de autovehicule și motociclete. Totodată, polițiștii au efectuat aproximativ 100 de testări pentru depistarea consumului de alcool și substanțe psihoactive.
„Neregulile constatate au impus aplicarea a 77 de sancțiuni contravenționale, dintre care 69 au fost abateri la regimul circulației pe drumurile publice, o sancțiune a fost aplicată pentru încălcarea unor norme de conviețuire socială și două sancțiuni au fost date pentru prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun”, apare în comunicatul Poliției Olt.
Totodată, polițiștii au reținut 20 de certificate de înmatriculare și permise de conducere. Potrivit IPJ Olt, acțiunile de acest tip au un caracter preponderent preventiv și urmăresc descurajarea comportamentelor care pot afecta siguranța oamenilor.