În perioada 31 decembrie 2025 – 4 ianuarie 2026, peste 200 de jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean Olt au acționat pe raza județului, atât prin misiuni proprii, cât și în cooperare cu celelalte structuri ale MAI. Scopul principal al acestor acțiuni a fost menținerea siguranței pe durata minivacanței. Potrivit reprezentanților Jandarmeriei Olt, au fost înregistrate doar trei infrcațiuni: una pentru scandal și două privind folosirea ilegală a obiectelor pirotehnice.
Efectivele IJJ Olt au desfășurat misiuni de menținere a ordinii și siguranței publice atât în mediul urban, cât și în cel rural, la manifestări sportive, cultural-artistice și religioase, prioritatea fiind prevenirea faptelor antisociale și intervenția promptă la solicitările cetățenilor.
Astfel, lipsa unor cazuri deosebite în această perioadă se datorează, atât prezenței active a forțelor de ordine, dar și comportamentului responsabil al oamenilor.