Secretariat/Anunțuri : 0349883199 || Redacție : 0349883144 || E-mail: anunt.olttv@yahoo.ro / office@olttv.ro
Un polițist din Olt, erou după cursurile de prim ajutor
Autor articol: Dana Mihăilă
Vizualizari: 22

Ajutorul șefului de post din comuna Vlădila a devenit eroul unui copil de doar patru ani, pe care l-a salvat de la moarte. Omul legii i-a acordat primele măsuri de prim-ajutor, iar copilul și-a revenit până la sosirea echipajelor medicale, fiind apoi preluat. Reprezentanții IPJ Olt reamintesc cât de importante sunt aceste cursuri la care au participat deja mulți dintre polițiști, pentru pregătirea lor atunci când participă la astfel de misiuni.


 Un gest salvator al ajutorului de șef de post din comuna Vlădila a făcut diferența între viață și moarte pentru un copil de doar patru ani. Zilele trecute, Claudiu se afla împreună cu soția și copilul său în parcul „Constantin Poroineanu” din Caracal. La un moment dat, atenția i-a fost atrasă de un grup de persoane adunate în jurul unui copil. Micuțul era învinețit la față și nu mai respira, semn clar al unei situații critice. Polițistul a intervenit rapid și i-a acordat micuțului primele măsuri de prim-ajutor, reușind să-l stabilizeze până la sosirea echipajului medical.
Această întâmplare cu final fericit scoate în evidență cât de important este ca polițiștii să cunoască măsurile de acordare a primului ajutor.
Reprezentanții ISU Olt, cei care îi învață pe polițiști regulile de acordare a primului ajutor medical, vor continua și anul acesta programele de formare și pregătire în rândul oamenilor legii.
Instruirea polițiștilor în tehnicile de acordare a primului ajutor nu este doar o măsură practică, ci și una esențială pentru salvarea de vieți omenești în situații-limită. Iar colaborarea dintre ISU și structurile de poliție contribuie la construirea unui sistem de intervenție mai eficient și mai sigur, pentru binele comunității.

DIN ACEEASI CATEGORIE
Program OLTTV

L M M J V S D


* Publicitatea este difuzata in timpul talk-show-urilor (ora 20:20), stirilor (ora 19:30) și între emisiuni.

Slatina 650
OLTTV LIVE