Brățara electronică – un dispozitiv care salvează vieți, dar nu toate victimele o acceptă.
Care este motivul refuzului? În unele cazuri, victimele refuză purtarea brățării, invocând sentimentul de a fi permanent monitorizate. Polițiștii încearcă să explice că scopul dispozitivului nu este controlul victimei, ci prevenirea unor noi abuzuri și intervenția rapidă în situații de risc.
În cadrul ultimei conferințe de presă, reprezentanții IPJ Olt au subliniat că dispozitivul salvează vieți, oferind siguranță și un mijloc eficient de monitorizare a agresorilor.
Polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică trag un semnal de alarmă privind importanța brățării electronice în protejarea victimelor violenței domestice.
În primele șapte luni ale anului 2025, polițiștii olteni au montat 42 de brățări electronice de supraveghere. Dintre acestea, 25 au fost pentru persoane aflate sub control judiciar, 8 pentru persoane plasate în arest la domiciliu și 8 pentru alte abateri. În prezent, sunt active 17 brățări electronice de supraveghere.
Reprezentanții IPJ Olt continuă campaniile de informare, încurajând victimele să accepte acest mijloc de protecție care, spun ei, poate face diferența între viață și moarte.