Arderea miriștilor rămâne o practică interzisă, iar autoritățile avertizează că sancțiunile pentru cei care dau foc resturilor vegetale de pe terenurile agricole sunt extrem de dure. Pe fondul temperaturilor ridicate și al riscului crescut de incendii, Ministerul Mediului și Garda de Mediu atrag atenția că arderea vegetației uscate pune în pericol, atât siguranța publică, cât și mediul înconjurător.
Conform legislației în vigoare, arderea miriștilor, a vegetației uscate sau a resturilor vegetale se poate face doar cu aviz de la Agenția pentru Protecția Mediului și cu acordul Gărzii de Mediu. În lipsa acestor documente, agricultorii care recurg la această metodă riscă amenzi usturătoare.
Amenzile pot ajunge până la 15.000 și chiar 100.000 de lei.
În plus, fermierii pot pierde subvențiile acordate prin APIA, dacă se constată că au ars miriști fără autorizație.
Autoritățile încurajează fermierii să adopte metode alternative de gestionare a resturilor vegetale, precum tocarea și încorporarea în sol, practici care sunt benefice atât pentru agricultură, cât și pentru mediu.