Mai multe percheziţii domiciliare au fost făcute, ieri, de poliţiştii din Olt, după ce doi copii din comuna Iancu Jianu ar fi folosit un pistol, pe o stradă din localitate. Fapta s-ar fi petrecut zilele trecute, când oamenii legii au fost anunțați de un bărbat despre faptul că două persoane aruncă petarde pe o stradă din aceeași localitate.
Polițiștii au făcut percheziții la locuințele celor doi minori care au ales o astfel de distracție periculoasă. Cu această ocazie a fost găsit pistolul folosit.
Polițiștii fac cercertări pentru infracțiunile de uz de armă fără drept și nerespectarea regimului armelor și munițiilor. Polițiștii avertizează că astfel de glume sunt foarte periculoase. Arma se putea descărca accidental în orice moment, iat tinerii puteau chiar să își piardă viața.