În weekend, polițiștii olteni au fost prezenți în trafic pentru creșterea gradului de siguranță rutieră și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere. Acțiunile au vizat depistarea conducătorilor auto care nu respectă normele privind circulația pe drumurile publice, a celor care conduc sub influența alcoolului sau a altor substanțe psihoactive și a șoferilor ce nu respectă regimul legal de viteză. Au fost aplicate aproximativ 300 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 60.000 de lei.
În timpul controalelor, polițiștii au depistat în trafic, pe Drumul Expres 12 (DEx12), în afara comunei Bârza, un autoturism care circula cu viteza de 180 de km/h, pe un sector de drum cu limita maximă de viteză de 120 de km/h. Mașina a fost oprită, iar la volan a fost identificată o femeie de 37 de ani din municipiul Drobeta-Turnu Severin.
Pe numele femeii, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de conducere a unui vehicul fără permis. Și la Drăgănești Olt, polițiștii au depistat în trafic un bărbat de 58 de ani, din aceeași localitate, care conducea cu permisul suspendat. Mai mult, acesta a refuzat atât testarea cu aparatul etilotest, cât și prelevarea probelor de sânge. Pe numele lui a fost întocmit un dosar penal. Iar la Jitaru, un bărbat conducea băut.
Tânărul a fost dus la spital pentru recoltarea probelor de sânge, privind stabilirea alcoolemiei. Controalele Poliției Rutiere Olt vor continua pe drumurile din județ, pentru depistarea tuturor șoferilor care încalcă regulile de circulație.