Echipa pompierilor olteni a devenit mai mare. Începând de ieri, 15 tineri pompieri, proaspeți absolvenți ai Școlii de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldești, s-au alăturat echipei Inspectoratului pentru Situații de Urgență Olt.
Tinerii absolvenți vor fi pregătiți de pompieri cu experiență care îi vor învăța meseria de salvator, în orice situație. Ei vor participa la toate misiunile la care sunt solicitați angajații inspectoratului.
Alți 23 de tineri au încadrați recent în cadrul ISU Olt, iar luna trecută au depus jurământul militar. În prezent, sunt în perioada de pregătire, urmând ca în luna iulie și aceștia să fie repartizați la subunitățile din județ, gata să participe la misiuni alături de colegii lor pompieri.