Secretariat/Anunțuri : 0349883199 || Redacție : 0349883144 || E-mail: anunt.olttv@yahoo.ro / office@olttv.ro
Doi tineri au sărit la bătaie la polițiști, în mijlocul străzii
23.05.2025
Autor articol: Mirela Vârșă
Vizualizari: 741

Doi tineri de 29 și 32 de ani vor sta după gratii pentru 30 zile, după ce au lovit doi agenți de poliție aflați în misiune și au avariat mașina oamenilor legii. Totul s-a întâmplat în comuna Iancu Jianu, acolo unde poliția a fost solicitată prin apel la 112 pentru un episod de perturbare a liniștii publice.


Scene șocante marți seară, în localitatea Iancu Jianu din județul Olt. Doi bărbați, de 29 și 32 de ani, au fost reținuți după ce au făcut scandal monstru și au agresat doi agenți de poliție veniți la fața locului, în urma unui apel la 112.
Totul s-a petrecut pe 21 mai, când oamenii legii au intervenit la un conflict. Numai că, în loc să se liniștească, cei doi indivizi au devenit violenți. Au refuzat să coopereze și s-au opus cu forța în momentul în care polițiștii au încercat să-i încătușeze. Mai mult, i-au lovit pe agenți chiar în timpul intervenției, iar în haosul creat au vandalizat autospeciala MAI cu care veniseră polițiștii.
Totul s-a întâmplat sub privirile îngrozite ale localnicilor, care au asistat la întreaga scenă.
Pentru faptele lor, cei doi au fost reținuți pentru 24 de ore, iar pe 22 mai, magistrații Judecătoriei Balș au decis arestarea lor preventivă pentru 30 de zile.
 

DIN ACEEASI CATEGORIE
Program OLTTV

L M M J V S D


* Publicitatea este difuzata in timpul talk-show-urilor (ora 20:20), stirilor (ora 19:30) și între emisiuni.

Slatina 650
OLTTV LIVE

Greceanu: Fără deschidere oficială în prima zi de școală

La Colegiul Național „Radu Greceanu” din Slatina, noul an școlar a început cu bucurie și emoție, atât pentru bobocii de la clasele a V-a și a IX-a, cât și pentru elevii de clasa a XII-a. Cu toții s-au reunit în sălile de clasă. Pentru că anul acesta nu a mai avut loc deschiderea oficială în curtea școlii, așa cum se obișnuia de fiecare dată, deoarece profesorii de la „Radu Greceanu” au ales să fie solidari cu colegii lor din întreaga țară, care au protestat astăzi la București.
08 Sep 2025

Început de an școlar cu emoții la „Ion Minulescu”

Colegiul National „Ion Minulescu” din Slatina a organizat, astăzi, festivitatea de deschidere a noului an școlar, pentru elevii de la clasele pregătitoare. Cei mici au pășit cu emoție în curtea școlii, unde a avut loc ceremonia oficială, iar doamnele învățătoare au strigat catalogul. Chiar dacă s-au aflat la școală, dascălii de la Minulescu au transmis că sunt alături de colegii lor din întreaga țară, care au protestat la București.
08 Sep 2025