Vitezomanii sunt în vizorul poliției, prin sistemul de monitorizare E-SIGUR, care depistează exact încălcările normelor de circulație pe drumurile publice, în zonele cu risc rutier din județul Olt.
Dispozitivele radar montate pe trepiede mobile surprind vehiculele care depășesc limita legală de viteză sau care încalcă alte reguli de circulație.
Polițiștii reamintesc participanților la trafic care sunt vitezele maxime admise, în funcție de tipul drumului pe care se deplasează.
Poliția rutieră reamintește tuturor conducătorilor auto că respectarea regulilor de circulație nu este opțională. Viteza excesivă și comportamentele imprudente în trafic pot avea consecințe grave, iar cu ajutorul sistemului E-SIGUR, abaterile nu mai trec neobservate.