A fost Ziua Porților Deschise, astăzi, la Poliția municipiului Slatina. Oamenii legii au invitat numeroși copii, pentru a le prezenta o parte dintre echipamentele și tehnica de intervenție. Iar bucuria copiilor a fost mare, mai ales că au putut fi și ei, pentru o zi, polițiști.
Motocicletele Poliției, dar și autospeciala de la Poliția Animalelor i-a atras ca un magnet pe cei mici. Au făcut poze și s-au bucurat de timpul petrecut alături de oamenii legii.
Manifestările dedicate Zilei Poliției Române vor continua. Mâine, pe 25 martie, va fi organizată o ședință festivă în sala Consiliului Județean Olt.