Secretariat/Anunțuri : 0349883199 || Redacție : 0349883144 || E-mail: anunt.olttv@yahoo.ro / office@olttv.ro
Pedofil din Olt, prins de Justițiarul de Berceni
Autor articol: Dana Mihăilă
Vizualizari: 169

Justițiarul de Berceni acționează și în Olt. Recent, el a dat pe mâna oamenilor legii un bărbat din comuna Pleșoiu, în fața căruia s-a dat drept o minoră de 15 ani și au stabilit chiar și o întâlnire la Slatina. Numai că la întâlnire a mers și Poliția, care îl anchetează acum pe bărbatul ce intenționa să întrețină relații sexuale cu presupusa minoră.


Anchetă la Poliția Olt pentru racolarea minorilor în scopuri sexuale. Cazul le-a fost dat oamenilor legii de tânărul cunoscut pe rețelele de socializare sub numele de „Justițiarul de Berceni”. Acesta s-a dat drept o minoră de 15 ani și a agățat un bărbat de 31 de ani, din comuna Pleșoiu. După mai multe conversații, cei doi ar fi urmat să se întâlnească în zona Gării Slatina. Justițiarul a venit la locul indicat, dar nu singur, ci însoțit de Poliție.
Așa că, la locul unde ar fi trebuit să aibă loc o întâlnire amoroasă a fost de fapt un flagrant al Poliției Olt. Bărbatul din comuna Pleșoiu s-a ales cu dosar penal și este cercetat acum pentru fapta sa. Potrivit legii, racolarea minorilor în scopuri sexuale se pedepsește cu închisoarea de la șase luni la trei ani. Justițiarul de Berceni este cunoscut pentru implicarea sa în depistarea infractorilor pe care îi dă apoi pe mâna Poliției.
 

DIN ACEEASI CATEGORIE
Program OLTTV

L M M J V S D


* Publicitatea este difuzata in timpul talk-show-urilor (ora 20:20), stirilor (ora 19:30) și între emisiuni.

STIREA SAPTAMANII
Slatina 650
OLTTV LIVE