În weekend, polițiștii olteni au desfășurat controale pe drumurile din județ. Oamenii legii au intervenit la peste 100 de solicitări, atât în trafic, dar și pentru aplanarea câtorva scandaluri din cauza consumului de alcool. În cadrul activităţilor au fost aplicate 261 de sancțiuni, în valoare de peste 110.000 de lei.
Polițiștii au reținut 22 de permise de conducere, dintre acestea 12 pentru depășirea vitezei legale cu mai mult de 50 de km/h.
La Potcoava, echipajele au prins un șofer care conducea un autoturism, iar în urma verificărilor în bazele de date ale Poliției Române s-a constatat că bărbatul nu posedă permis.
Pe numele acestuia, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru conducerea unui vehicul fără permis.