Bătrâna din comuna Pârșcoveni a dispărut de acasă ieri dimineață. Polițiștii din Bobicești au fost anunțați de fiul acesteia, care le-a spus că mama sa, Stela Moșmonea, a plecat voluntar de la domiciliul său și nu a mai revenit. Polițiștii, jandarmii și localnicii s-au mobilizat și au căutat-o în toată comuna. Aseară, la activitățile de căutare a participat și un elicopter, care a survolat zona. În această dimineață, căutările au continuat. Polițiștii din Bobicești au găsit-o pe femeie, decedată.
Potrivit anchetatorilor, femeia suferea de demență senilă și, cel mai probabil, nu a mai știut să ajungă acasă. În cursul nopții, din cauza frigului, ar fi căzut accidental în apă. Trupul neînsuflețit a fost transportat la morga Spitalului Județean de Urgență Slatina, pentru efectuarea necropsiei.
Poliția a întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă, iar cercetările sunt în derulare pentru stabilirea circumstanțelor în care s-a produs evenimentul.