Neatenția unei șoferițe putea avea urmări tragice, în această dimineață, în comuna Brebeni. Femeia nu s-a asigurat la intrarea pe un drum județean și a lovit o mașină care circula regulamentar. Accidentul s-a produs la intersecția Drumului Județean 546 cu strada Narciselor din comuna Brebeni. La fața locului au ajuns polițiștii din Coteana, ambulanța și un echipaj SMURD.
Din fericire, accidentul nu s-a soldat cu victime. Au rezultat doar pagube materiale și o sperietură teribilă pentru ambii șoferi. Aceștia nu consumaseră alcool.
Șoferița care a provocat accidentul a fost sancționată cu 1.485 de lei, iar ca măsură complementară, polițiștii i-au reținut permisul de conducere pentru o perioadă de 90 de zile.