A intrat cu mașina în scuarul de pe mijlocul drumului. Vorbim despre un polițist din Olt, care a fost implicat într-un incident rutier, noaptea trecută, la Slatina. Totul s-a petrecut puțin după miezul nopții. Potrivit reprezentanților IPJ, omul legii ar fi vrut să schimbe direcția de mers și a pierdut controlul volanului.
Pentru că polițistul mirosea a alcool, colegii săi l-au testat, iar rezultatul a fost pozitiv.
Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Olt spun că, în momentul producerii evenimentului, polițistul se afla în timpul liber. Cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul. Polițistul s-a ales cu dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului.