Neatenția și oboseala la volan fac victime pe drumurile din Olt. Seara trecută, două accidente de circulație s-au produs în Slatina, la aceeași oră.
În apropierea Podului Olt, o șoferiță a intrat cu mașina într-un autoturism ce era staționat în coloană și pe care l-a proiectat într-un alt autovehicul.
Două persoane au ajuns la spital în urma impactului. Cei doi șoferi nu se aflau sub influența alcoolului, spune Poliția Olt. Femeia nu a păstrat distanța de siguranță în mers și este cercetată pentru vătămare corporală din culpă.
Tot seara trecută, într-o intersecție din partea de jos a orașului Slatina, două motociclete s-au lovit. Ambii conducători au refuzat transportul la spital. Iar în această dimineață, în comuna Mărunței, un șofer a văzut moartea cu ochii, după ce a adormit la volan.
Bărbatul ieșise din tura de noapte. Plecase de la locul de muncă din Slatina și mergea către acasă, când pe drum, „l-a furat somnul”. În urma accidentului, bărbatul a ajuns la spital cu fracturi la ambele picioare. Polițiștii continuă cercetările în acest caz.