Statistica incendiilor din ultimii ani, la nivel județean, arată că în perioada sezonului rece majoritatea incendiilor care se produc la gospodării au drept cauze instalaţiile de încălzire improvizate şi coşurile de evacuare a fumului, neizolate termic, necurăţate şi neverificate la timp. Astfel, în ultimele nouă luni, în Olt s-au produs 280 de incendii la locuințe și gospodării ale populației.
Pentru a preîntâmpina producerea unor incendii, care se pot sfârşi tragic, prin pierderi de vieţi omeneşti şi pagube materiale importante, pompierii reamintesc măsurile importante pe care trebuie să le luăm în această perioadă.
De asemenea, trebuie verificate instalațiile de încălzire și se impune repararea şi curăţarea sobelor şi a coşurilor pentru evacuarea fumului. Stingătoarele trebuie verificate și protejate împotriva înghețului. La fel și instalațiile de alimentare cu apă.