Polițiștii Biroului Siguranță Școlară au organizat, ieri dimineață, o amplă acțiune de prevenire și combatere a traficului și consumului ilicit de droguri sau alte substanțe cu efect psihoactiv. Oamenii legii au acționat în unitățile de învățământ din orașul Balș, dar și în proximitatea acestora. Acțiunea a avut scopul de a crește sentimentul de siguranță în rândul elevilor.
Totodată, prin activitățile informative, s-a încercat prevenirea absenteismului școlar, a delincvenței juvenile și a victimizării minorilor.
În contextul creșterii preocupărilor privind accesul tinerilor la substanțe interzise, echipele de polițiști și jandarmi au intensificat controalele și discuțiile cu elevii și cadrele didactice pentru a identifica și preveni astfel de situații. S-au desfășurat activități de informare și conștientizare asupra riscurilor asociate consumului de droguri, care pot afecta sănătatea și viitorul tinerilor.
Astfel de activități vor continua și în perioada următoare, pentru ca mediul școlar să devină unul sigur și propice dezvoltării armonioase a tinerilor.
Polițiștii olteni recomandă elevilor să solicite sprijin din partea cadrelor didactice sau a poliției, ori de câte ori se confruntă cu o situație de risc, iar părinții sunt îndemnați să monitorizeze cu atenție activitatea copiilor lor, atât la școală, cât și în timpul liber.