O amplă acțiune, coordonată de Inspectoratul de Poliție Județean Olt, a avut loc la Scornicești, la finalul săptămânii trecute. Aici, la un local cunoscut, a avut loc o nuntă la care au participat mai multe clanuri. Zeci de forțe de ordine au fost mobilizate, polițiștii controlând, atât documentele șoferilor și pe cele ale mașinilor, dar au fost verificate și autoturismele. Acțiunea a avut ca scop prevenirea și combaterea oricăror fapte care ar putea afecta ordinea și siguranța publică.
Aproape 100 de șoferi au fost testați cu aparatele etilotest și cele pentru depistarea substanțelor psihoactive, fiind verificate peste 300 de persoane și peste 150 de mașini. Printre cei opriți în trafic s-a aflat și interpretul de manele Tzanca Uraganu, invitat să cânte la evenimentul respectiv. Șoferul acestuia se afla la volan și nu a fost găsit cu probleme.
În urma controalelor, polițiștii au aplicat 14 sancțiuni în valoare totală de 7.105 lei, fiind reținute șase certificate de înmatriculare. De asemenea, polițiștii au identificat trei autoturisme aflate sub sechestru, pe care le conduceau unii dintre participanții la nunta respectivă.
Polițiștii oltenui subliniază importanța acestor acțiuni de prevenție, pe care vor continua să le organizeze, pentru menținerea și siguranța cetățenilor și a ordinii publice în întregul județ.