Descoperire macabră pe un drum forestier, în extravilanul comunei Brebeni, în apropierea pârâului Dârjov. Sâmbătă, în jurul prânzului, un localnic a dat peste mai multe fragmente osoase. A fost anunțată Poliția care a descoperit că acestea sunt de proveniență umană.
La fața locului au ajuns polițiștii din Coteana și o echipă complexă de cercetare din cadrul Serviciului de Investigații Criminale.
„Din primele verificări, polițiștii au descoperit 9 fragmente osoase, ce par a fi de proveniență umană, mai multe articole vestimentare și un recipient din plastic.
Fragmentele osoase și obiectele descoperite au fost ridicate și sigilate, în vederea înaintării către Institutul Național de Medicină Legală, pentru efectuarea unei expertize genetice”, apare în comunicatul Poliției Olt.
Polițiștii au deja o pistă. Ei cred că osemintele ar aparține unui bărbat de 78 de ani, din comuna Brebeni, pe nume Nicolae Nicolae, pe care familia l-a declarat dispărut pe 9 iulie. Oamenii legii merg pe această variantă, întrucât hainele găsite odată cu osemintele pe câmp corespund cu cele pe care bătrânul le-ar fi purtat în momentul dispariției de acasă.
Ancheta continuă. Circumstanțele și cauza decesului urmează să fie stabilite în urma expertizei Institutului Național de Medicină Legală.