Controale ample, în weekend, pe drumurile din Olt. Au fost verificări în mai multe localități, pentru depistarea șoferilor care încalcă regulile de circulație. Polițiștii au intrat și în mai multe baruri și localuri, fiind aplicate în total peste 300 de sancțiuni, în valoare de aproximativ 150.000 de lei. De asemenea, au fost legitimate 700 de persoane.
25 de șoferi s-au ales cu permisul de conducere reținut, fiind retrase și mai multe certificate de înmatriculare. Polițiștii de la Investigarea Criminalității Economice au verificat 35 de societăți comerciale. Pentru câteva dintre ele au fost aplicate amenzi, pentru neutilizarea aparatului de marcat.
Reprezentanții Poliției Olt spun că, prin activitățile desfășurate s-a urmărit, în principal, prevenirea și combaterea faptelor antisociale pe stradă, în baruri sau cluburi de noapte și în zona sălilor de jocuri de noroc și pariuri sportive, precum și depistarea persoanelor urmărite, dispărute sau a celor care au încălcat măsuri preventive.