Accident teribil, în această dimineață, pe strada Cireașov din Slatina. Două autoturisme au intrat într-o coliziune puternică din cauza neatenției la volan și a nepăstrării distanței corespunzătoare pe drumurile publice. Din primele cercetări, se pare că vinovat ar fi un tânăr de 20 de ani.
La fața locului au ajuns mai multe echipaje SMURD, ISU și de Ambulanță, două persoane fiind transportate la Spitalul Județean de Urgență Slatina pentru îngrijiri medicale suplimentare.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, fiind deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.