În acest sfârșit de săptămână, polițiștii Biroului de Siguranță Școlară, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, în colaborare cu polițiștii Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Olt și jandarmii Inspectoratului de Jandarmi Județean Olt, au desfășurat o sesiune de informare în cadrul Campaniei „Împreună pentru o vacanță în siguranță!”. Evenimentul a avut loc la Școala de vară, organizată de Biblioteca Județeană Olt "Ion Minulescu".
Beneficiarii acțiunii au fost aproximativ 40 de copii, preșcolari și elevi ai ciclului primar, alături de două cadre didactice. Activitatea a inclus discuții pe diferite teme esențiale.
La finalul activităților, copiii au avut ocazia să își exprime curiozitățile și să adreseze întrebări, la care polițiștii au răspuns cu răbdare.
Inspectoratul de Poliție Județean Olt încurajează toți cetățenii să participe activ la aceste evenimente și să contribuie la crearea unui mediu mai sigur pentru comunitate.