În urmă cu două zile, Inspectoratul de Poliție Județean a fost anunțat de un bărbat, cu privire la faptul că, în timp ce se afla la o adresă din comuna Priseaca, mama sa i-ar fi luat cheile autoturismului personal, refuzând să i le înapoieze. La fața locului au ajuns polițiștii Secției de Poliție din Perieți. Acolo, oamenii legii au fost amenințați și le-a fost lovit autoturismul de intervenție.
„La sosirea echipajului de poliție, bărbatul ar fi avut asupra sa arme albe și ar fi avut un comportament agresiv, adresând polițiștilor amenințări cu moartea.
Totodată, acesta ar fi produs mai multe pagube autospecialei de poliție, motiv pentru care polițiștii au solicitat intervenția luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Olt”, apare în comunicatul Poliției Olt.
După intervenția mascaților, bărbatul a fost imobilizat și încătușat.