Se fac înscrieri la Poliție. Cei care își doresc o astfel de carieră au acum ocazia să încerce. La nivelul întregii țări sunt libere 1.053 de posturi de ofițeri pentru toate specialitățile. Dintre acestea, IPJ Olt are disponibile 10 locuri de ofițer, atât prin trecere în corpul ofițerilor, cât și din sursă externă.
Și la Școala de Poliție din Slatina sunt disponibile trei posturi: ofițer formator limba engleză, educație fizică și sport și compartimentul administrativ.
Înscrierile se fac on-line, până pe 5 iulie, ora 16.00, inclusiv în zilele nelucrătoare.
Pe 20 iulie se desfășoară proba eliminatorie de evaluare a performanței fizice, respectiv proba practică, pentru candidații înscriși la una dintre următoarele specializări: acţiuni speciale, informare şi relaţii publice, operațiuni speciale, pregătire profesională și relații internaționale, urmând ca pe 27 iulie să aibă loc cea pentru specializările expuse și să fie organizată proba scrisă, de tip test grilă.
Pentru toate celelalte specializări, pe 20 iulie 2024, va fi desfășurată proba scrisă, de tip grilă. Mai multe informații pot fi obținute pe site-ul Poliției.