În perioada 17-23 iunie 2024, poliţiştii rutieri din Olt au acționat pe toate drumurile publice din județ pentru combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere. Acțiunile i-au vizat în special pe șoferii care conduc sub influența alcoolului sau a substanţelor psihoactive, acestea fiind unele dintre principalele cauze generatoare de accidente rutiere identificate la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Olt. 530 de conducători auto au fost testați de polițiști.
La Caracal, un tânăr de 26 de ani, din localitate, a fost prins băut la volan.
Și la Perieți și Izbiceni, alți doi șoferi au fost prinși băuți. Polițiștii le-au întocmit dosare penale pentru conducere sub influența alcoolului. Controalele vor continua și în perioada următoare, în tot județul Olt.