Viteza a ucis o persoană și a rănit alte trei, în această dimineață, pe Drumul Național 65-European 574, în afara localității Jitaru. Un autoturism a ieșit de pe carosabil și s-a răsturnat pe câmp. La fața locului au ajuns polițiștii Serviciului Rutier Olt.
Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Polițiștii fac cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, fiind întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și ucidere din culpă.