Pompierii s-au aflat săptămâna aceasta la ora de bilanț. În prezența colonelului Monoranu Ciprian, din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, a comenzii ISU Olt și a cadrelor unității, au fost prezentate rezultatele activității pentru anul 2023.
Totodată, anul trecut au fost desfășurate peste 600 de acțiuni de îndrumare, control și diseminare a informațiilor cu caracter preventiv, fiind evaluați 338 de operatori economici și 246 de instituții.
Controalele au vizat, atât verificarea pe linia apărării împotriva incendiilor, cât și aspecte referitoare la combaterea fumatului în spațiile publice închise.
În urma verificărilor au fost aplicate 1.108 sancțiuni contravenționale principale, în valoare de peste 5 milioane de lei.
Tot anul trecut, în dotarea unității au intrat echipamente importante, printre care: o autospecială tip Centru de Comunicaţii pentru Punct de Comandă Mobil – mediu; două autospeciale de stingere cu apă şi spumă și o altă autospecială de stingere cu apă şi spumă, toate cu finanțare din fondurile Consiliului Județean