O nouă zi de proteste la Slatina. Timp de câteva ore, zeci fermieri și transportatori din județ s-au deplasat cu utilajele și mașinile pe străzile din oraș. Oamenii au aflat despre noile propuneri făcute de ministrul Agriculturii, Florin Brabu, și speră ca autoritățile să le și pună în practică.
Ministrul Agriculturii a postat aseară, pe pagina de Facebook, concluziile discuțiilor pe care le-a avut ieri, cu reprezentanții fermierilor. Potrivit acestuia, s-au identificat soluții pentru majoritatea problemelor, pe care le va transpune în programe și măsuri menite să dezvolte agricultura românească.