Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale de la Poliția Balș, sub supravegherea procurorului de caz, de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Balș, au reținut un tânăr cercetat pentru violență în familie, șantaj, influențarea declarațiilor și abuz de încredere. Tânărul și-a bătut și șantajat în mod repetat bunica.
Femeia le-a spus polițiștilor și că, în noaptea de 09/10 ianuarie 2024, nepotul ei ar fi refuzat să îi restituie telefonul pe care i-l înmânase, încercând să o influențeze să își retragă o plângere penală depusă anterior împotriva lui.
Împotriva tânărului a fost emis și un ordin de protecție provizoriu, pentru o perioadă de 5 zile.
În urma probatoriului administrat, pe numele individului a fost emisă ordonanță de reținere pentru 24 de ore, băiatul fiind dus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Poliției Olt. Pe 11 ianuarie a fost prezentat instanței de judecată, iar magistrații au emis pe numele său măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.