Reprezentanții structurilor MAI din județul Olt au prezentat măsurile de ordine pe care le vor lua în perioada sărbătorilor. Sute de oameni ai legii vor fi la datorie în minivacanță și vor acționa în tot județul. Poliția, Pompierii, Jandarmeria și Poliția de Frontieră au suplimentat numărul celor care vor fi la datorie de Crăciun, pentru prevenirea evenimentelor de orice fel.
Pentru ca sărbătorile de iarnă să rămână un prilej de bucurie pentru întreaga familie, trebuie să respectăm măsurile preventive pentru siguranța noastră și a celor din jur. Iar în caz de urgență să sunăm imediat la 112, pentru a cere ajutor, este sfatul reprezentanților MAI.