Grav accident de circulație miercuri seara, în fața Spitalului Județean de Urgență Slatina. Trei fete, în vârstă de 16 ani au fost lovite în plin de un autoturism, care mai apoi a ajuns pe contrasens și s-a izbit de un buldo-excavator ce era oprit în fața trecerii.
În urma impactului, fetele au suferit leziuni grave, la fața locului intervenind mai multe echipaje ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență Olt și Serviciului de Ambulanță Județean Olt. Copilele au fost duse imediat în Unitatea Primiri Urgențe a Spitalului Slatina, pentru a primi investigații medicale amănunțite. Potrivit medicilor, una dintre victime a fost diagnosticată cu fractură de oase la nivelul gambei piciorului stâng și a fost transferată la un spital din Craiova, iar celelalte două au rămas internate la unitatea medicală din Slatina, una pe Secția Chirurgie cu fractură de bazin și multiple plăgi, iar cealaltă pe Secția ORL cu fractură de piramidă nazală consolidată și plăgi la nivelul feței.