Dacă vă doriți o carieră în Poliție, acum este ocazia. Se fac recrutări pentru școlile de poliție, iar locurile sunt disponibile, atât pentru femei, cât și pentru bărbați.
Astfel, perioada de recrutări se desfășoară inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică. Depunerea cererilor de înscriere se realizează exclusiv în format electronic, în intervalul menționat. Concursul de admitere se realizează pentru Şcoala de Agenți de Poliție „VASILE LASCĂR” Câmpina și Şcoala de Agenți de Poliție „SEPTIMIU MUREŞAN” Cluj-Napoca.
Totodată, în această perioadă, au loc recrutări și pentru instituţiile de învăţământ superior și postliceal ale M.Ap.N, dar şi pentru S.R.I.
Locurile scoase la concursurile de admitere sunt comune – femei și barbați. Candidații pot opta pentru una sau mai multe instituţii de învăţământ superior sau şcoli postliceale, în măsura în care graficele permit participarea la probele de concurs. În această situație se constituie dosare distincte corespondente numărului de opţiuni. Informații privind participarea la aceste concursuri pot fi găsite pe site-ul Poliției Române.