A fost aproape de moarte, dar a fost salvată de poliție în ultima clipă. Vorbim despre o tânără de 22 de ani, din comuna Brastavățu, care a vrut să se sinucidă, aruncându-se în apele Dunării. Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Corabia au fost anunțați și au mers imediat la fața locului. Au găsit-o pe tânără în zona Portului Turistic Corabia.
Oamenii legii au încercat să o convingă să vină într-o zonă sigură, însă, în ciuda insistențelor polițiștilor, tânăra s-a aruncat de pe chei în fluviul Dunărea, scufundându-se.
Fără a ezita, polițiștii au intervenit pentru salvarea vieții tinerei, iar unul dintre polițiști a sărit în apă și a reușit să scoată tânără la mal.
În sprijinul polițiștilor au venit și doi barcagii care au transportat tânăra până într-o zonă sigură, de unde a putut fi preluată de echipajul medical sosit la fața locului.
Datorită intervenției prompte a polițiștilor, viața tinerei a fost salvată, iar aceasta a fost condusă la spital, unde i s-a asigurat asistență medicală de specialitate.