A fost panică ieri și în județul Olt, după ce cutremurul care s-a produs în Gorj, cu o magnitudine de 5,7 pe Richter, la o adâncime de 40 km, a fost resimțit și la noi. Pentru câteva secunde bune, oamenii s-au panicat atunci când și-au dat seama că pământul se mișcă simțitor. Autoritățile au fost în alertă, iar echipe de pompieri au mers în teren pentru a vedea dacă seismul a avut urmări.
Pompierii ne sfătuiesc ca în astfel de situații să ne păstrăm calmul și să știm bine ce avem de făcut.
De asemenea, în caz de cutremur nu trebuie utilizat liftul, iar dacă ne aflăm într-un loc public este bine să stăm cât mai departe de ferestre și raioanele cu obiecte grele.