Secretariat/Anunțuri : 0349883199 || Redacție : 0349883144 || E-mail: anunt.olttv@yahoo.ro / office@olttv.ro
Microbuzele, trase pe dreapta de Poliție
31.01.2023
Autor articol: Dana Mihăilă
Vizualizari: 164

Acțiune amplă a Poliției Rutiere Olt, pe drumurile din județ. Au fost trase pe dreapta toate microbuzele și vehiculele de transport persoane, pentru verificarea modului în care se efectuează aceste curse. Au fost aplicate amenzi pentru transportul pasagerilor în picioare și pentru alte nereguli găsite de Poliție.


 Ieri dimineață, între orele 06:00-09:00, poliţiştii rutieri din Olt au desfăşurat controale, pentru verificarea modului în care se efectuează transporturile publice de persoane. Acțiunea a vizat urmărirea legalității acestor transporturi rutiere, verificarea respectării traseului şi a graficului de circulaţie cu opririle aferente, respectarea capacităţii maxime de încărcare ale autovehiculelor de transport persoane și a valabilității inspecţiei tehnice periodice a autovehiculelor. Polițiștii i-au testat cu aparatul etilotest pe conducătorii auto.
Și ieri, polițiștii Serviciului Rutier s-au aflat în trafic. La Slatina, au avut loc controale pentru creșterea gradului de siguranță rutieră și prevenirea accidentelor de circulație ale căror cauze generatoare sunt abaterile săvârșite de către pietoni.
În cadrul activității, polițiștii le-au explicat pietonilor regulile de circulație și i-au îndemnat la respectarea acestora, acțiunea vizând în primul rând conștientizarea pietonilor cu privire la riscurile la care se expun atunci când se deplasează pe drumurile publice și nu respectă regulile de circulație.
Astfel de acțiuni vor continua în trafic și în perioada următoare.

 

DIN ACEEASI CATEGORIE
Program OLTTV

L M M J V S D


* Publicitatea este difuzata in timpul talk-show-urilor (ora 20:20), stirilor (ora 19:30) și între emisiuni.

STIREA SAPTAMANII
Slatina 650
OLTTV LIVE