Secretariat/Anunțuri : 0349883199 || Redacție : 0349883144 || E-mail: anunt.olttv@yahoo.ro / office@olttv.ro
Tineri reținuți pentru furt calificat și tăinuire
18.01.2023
Autor articol: Dana Mihăilă
Vizualizari: 855

Patru tineri din Slatina au fost reținuți pentru 24 de ore, pentru infracțiunile de furt calificat și tăinuire. Ei au fost opriți de poliție în trafic, după ce furaseră mai multe scule electrice dintr-o locuință din comuna Slătioara.


 Hoți depistați în trafic, de polițiștii din Găneasa. Patru tineri din Slatina, cu vârste cuprinse între 20 și 27 de ani, au fost prinși, în trafic, zilele trecute, în timp ce transportau cu un autoturism mai multe scule electrice. Întrucât tinerii aveau un comportament suspect, polițiștii au procedat la verificarea autoturismului, ocazie cu care au fost descoperite mai multe bunuri a căror proveniență tinerii nu au putut-o justifica.
În urma cercetărilor, polițiștii au stabilit că bunurile ar fi fost sustrase pe 15 ianuarie 2023, în jurul orei 20.00, de la locuința unui bărbat din comuna Slătioara.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat și tăinuire, fiind continuate cercetările în vederea documentarii activității infracționale.
În urma probatoriului administrat, polițiștii sub supravegherea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Balș, pe numele celor patru tineri o ordonanță de reținere pentru 24 de ore, aceștia fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Olt. Ieri, pe numele celor patru tineri, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Balș a dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.

 

DIN ACEEASI CATEGORIE
Program OLTTV

L M M J V S D


* Publicitatea este difuzata in timpul talk-show-urilor (ora 20:20), stirilor (ora 19:30) și între emisiuni.

Slatina 650
OLTTV LIVE