Secretariat/Anunțuri : 0349883199 || Redacție : 0349883144 || E-mail: anunt.olttv@yahoo.ro / office@olttv.ro
Microbuzele, verificate de Poliția Rutieră
12.01.2023
Autor articol: Dana Mihăilă
Vizualizari: 174

Acțiune amplă a Poliției Rutiere, astăzi, pe drumurile din județul Olt. Au fost oprite în trafic microbuzele de transport persoane și autocarele. Șoferii au fost testați pentru consumul de alcool, le-au fost verificate documentele de transport și dacă au călători peste numărul de locuri disponibil.


 Transportul de persoane a fost astăzi în vizorul polițiștilor de la Serviciul Rutier Olt. Încă de la primele ore ale dimineții, oamenii legii au făcut controale în tot județul, pentru a vedea dacă șoferii de microbuze respectă legea. Au fost verificate 70 de astfel de autovehicule, fiind aplicate numeroase amenzi.
Șoferii de microbuze spun că acțiunile poliției sunt binevenite. Întrebat dacă respectă tot timpul numărul de locuri disponibil, un conducător auto a spus că pasagerii sunt din ce în ce mai puțini în ultimul timp, așa că nu se mai pune problema să transporte oameni în picioare.
Controalele Poliției au avut loc astăzi în tot județul. S-a acționat atât pe principalele rute, dar și în punctele negre, adică acolo unde au avut loc accidente de circulație. Pentru că, pe lângă verificarea respectării legislației rutiere de către conducătorii auto, acțiunea a urmărit și prevenirea accidentelor în care sunt implicate aceste mijloace de transport. Astfel de activități vor continua și în perioada următoare.

DIN ACEEASI CATEGORIE
Program OLTTV

L M M J V S D


* Publicitatea este difuzata in timpul talk-show-urilor (ora 20:20), stirilor (ora 19:30) și între emisiuni.

Slatina 650
OLTTV LIVE