Secretariat/Anunțuri : 0349883199 || Redacție : 0349883144 || E-mail: anunt.olttv@yahoo.ro / office@olttv.ro
Șoferi băuți pe drumurile publice
08.11.2022
Autor articol: Dana Mihăilă
Vizualizari: 142

Șoferi băuți la volan, conducând fără permis sau cu ITP-ul expirat. Sunt doar o parte dintre neregulile găsite de Poliție în trafic, în urma unor controale desfășurate, zilele trecute, pe drumurile publice din județ. Au fost date peste 600 de sancțiuni și au fost reținute zeci de permise de conducere.


 Poliţiştii rutieri și cei de ordine publică au acționat, zilele trecute, pe drumurile din județul Olt, pentru creșterea gradului de siguranță rutieră și depistarea șoferilor care încalcă normele de circulație în trafic. În timpul controalelor, mai mulți șoferi au fost găsiți cu nereguli. Unii erau băuți, alții circulau cu viteză, nu avea dreptul de a conduce sau aveau ITP-ul expirat. În cadrul activităților, au fost date 606 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproximativ 135.000 de lei.
De asemenea, au mai fost reținute 32 de certificate de înmatriculare pentru conducerea unor autovehicule având defecțiuni tehnice sau pentru neîndeplinirea unor obligații legale.
Și în orașele Scornicești și Drăgănești Olt au fost depistați în trafic șoferi băuți la volan. La Scornicești, șoferul de doar 27 de ani, care avea o alcoolemie de 0,58 mg/l alcool în aerul expirat, nu avea nici permis de conducere. Iar la Drăgănești Olt, conducătorul auto băut avea o alcoolemie de 0,99 mg/l alcool pur în aerul expirat. Controalele Poliției vor continua și în perioada următoare.

DIN ACEEASI CATEGORIE
Program OLTTV

L M M J V S D


* Publicitatea este difuzata in timpul talk-show-urilor (ora 20:20), stirilor (ora 19:30) și între emisiuni.

Slatina 650
OLTTV LIVE