Acuzații de agresiune la Primăria Traian din județul Olt. Fostul primar al comunei, Marian Negrilă, în prezent consilier local, susține că a fost bătut chiar în fața sediului primăriei. Incidentul s-ar fi petrecut ieri, în jurul orei 15.30, în timp ce edilul mergea la o ședință de consiliu local. Agresorii ar fi doi localnici de 37 și 29 de ani. Bărbatul a fost transportat la Spitalul municipal Caracal, iar cazul a fost preluat de Poliție.
Reprezentanții Spitalului municipal Caracal spun că bărbatul este în afara oricărui pericol și nu a necesitat internarea.
Actualul primar al comunei Traian, Ilie Crîmu crede însă că totul este o înscenare. El este de părere că fostul primar se răzbună pentru că a pierdut alegerile.
L-am contactat telefonic pe fostul primar al comunei Traian și a răspuns soția, care ne-a comunicat că acesta nu este disponibil și că va reveni cu un telefon.
Mgs: Marian Negrilă a fost primar al comunei Traian timp de 16 ani. În 2020, el a pierdut alegerile, în locul său venind actualul edil, Ilie Crîmu. Acesta spune că în cei doi ani de mandat a fost jignit și amenințat în nenumărate rânduri de către Marian Negrilă. Cazul este anchetat acum de Poliție. Potrivit reprezentanților IPJ Olt, până astăzi la prânz, fostul primar nu a depus plângere pentru agresiune.