Un șofer a fugit cu Poliția pe urme, noaptea trecută, iar cursa nebună s-a încheiat la spital. Polițiștii Secției nr. 7 de Poliție Rurală Dăneasa au efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism, care și-a continuat deplasarea, fără a opri. Echipajul a pornit în urmărire.
„Polițiștii au procedat la urmărirea acestuia prin comuna Dăneasa și Radomirești, pe Drumul Național 6 – European 70, unde, după aproximativ 25 de kilometri, în comuna Mihaiești, autoturismul a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu un gard și cu o casă nelocuită”, apare în comunicatul Poliției Olt.
Polițiștii l-au identificat pe șoferul autoturismului ca fiind un bărbat de 37 de ani, din municipiul Slatina, ce nu posedă permis de conducere. Acesta se afla singur în autoturism și a refuzat testarea cu aparatul etilotest. El a fost transportat la spital, întrucât a necesitat îngrijiri medicale, fiindu-i recoltate și probe de sânge. Polițiștii îl cercetează acum pentru infracțiunile de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, vătămare corporală din culpă și distrugere din culpă.