Secretariat/Anunțuri : 0349883199 || Redacție : 0349883144 || E-mail: anunt.olttv@yahoo.ro / office@olttv.ro
Trafic restricționat între Slatina și Valea Mare
16.06.2022
Autor articol: Dana Mihăilă
Vizualizari: 1056

Traficul rutier între localitățile Slatina și Valea Mare a fost restricționat, astăzi, pe parcursul întregii zile, din cauza unor lucrări ce se desfășoară la Drumul Expres Craiova-Slatina-Pitești. Șoferii de camioane au fost sfătuiți de poliție să folosească rute ocolitoare.


 Având în vedere lucrările care au loc la Drumul Expres 12 (DEx12), traficul rutier pe Drumul Național 65 - European 574, între localitățile Slatina și Valea Mare a fost restricționat, începând de azi-dimineață și până în această seară. Circulația s-a desfășurat alternativ, pe sensul de deplasare Slatina către Pitești, fiind folosiți piloți de dirijare ai executantului lucrărilor.
„Restricțiile de trafic sunt necesare pentru continuarea lucrărilor la Drumul Expres 12, iar, pe această cale, sfătuim conducătorii de autovehicule cu masa totală maxim autorizată mai mică de 3,5 tone să folosească ruta ocolitoare, Drumul Județean 653, respectiv Drumul Județean 657, ce tranzitează localitatea Valea Mare”, apare în comunicatul Poliției Olt.
Polițiștii rutieri rămân în continuare în zonă, pentru monitorizarea și fluidizarea circulației autovehiculelor și recomandă conducătorilor auto să manifeste răbdare și prudență în trafic și să respecte semnificația indicatoarelor rutiere montate temporar.

DIN ACEEASI CATEGORIE
Program OLTTV

L M M J V S D


* Publicitatea este difuzata in timpul talk-show-urilor (ora 20:20), stirilor (ora 19:30) și între emisiuni.

Slatina 650
OLTTV LIVE

„Familia Titu” alături de Ștefania Petcan

Uniți pentru un singur scop: „Să o ajutăm pe Ștefania”. Este mesajul transmis de sutele de elevi ai Liceului Teoretic „Nicolae Titulescu” din Slatina, ieri, cu ocazia spectacolului artistic caritabil organizat în Amfiteatrul „Jean Lupu”. Indiferent de vârstă, elevii de gimnaziu, de liceu, dar și cadrele didactice au donat cât au putut pentru a reuși să strângă o sumă considerabilă care să o ajute pe tânăra slătineancă să depășească această boală cruntă.
14 Oct 2025