Secretariat/Anunțuri : 0349883199 || Redacție : 0349883144 || E-mail: anunt.olttv@yahoo.ro / office@olttv.ro
Angajații Prefecturii, în grevă japoneză
16.03.2022
Autor articol: Dana Mihăilă
Vizualizari: 5667

A fost grevă japoneză, astăzi, la Prefectura Olt. Angajații instituției care fac parte din Sindicatul „Egalitatea” au purtat banderolă albă la mână pe parcursul întregului program, în semn de protest față de salariile pe care le încasează. Această formă protest a avut loc, astăzi, în toate prefecturile din țară.


 Protest în rândul angajaților prefecturilor din toată țara. Salariații care sunt membri ai Sindicatului „Egalitatea” s-au aflat, astăzi, în grevă japoneză. Ei sunt nemulțumiți de salarii și cer creșterea lor, pentru că și volumul de muncă este mare.
Acțiunea de protest nu a afectat activitatea instituției. Prefectul Florin Homorean spune că înțelege nemulțumirea colegilor săi.
Prefectura Olt are peste 34 de angajați, dintre care 26 sunt membri ai Sindicatului Național „Egalitatea”. Astăzi, 20 dintre ai au purtat banderolă albă pe braț în timpul programului de lucru.
Reprezentanții Sindicatului „Egalitatea” spun că nu au organizat grevă generală, întrucât nu poate fi întreruptă activitatea în prefecturi în această perioadă.
„Am adoptat această măsură și nu am declarat grevă generală, așa cum am stabilit, deoarece nu putem întrerupe activitatea în contextul războiului din Ucraina. Personalul din instituțiile prefectului desfășoară în această perioadă pe tot parcursul zilei, inclusiv sâmbătă și duminică, activități ce vin în sprijinul cetățenilor străini sau apatrizilor aflați în situații deosebite, care provin din zona conflictului armat din Ucraina. Solicităm urgentarea adoptării proiectului legislativ care are ca obiect modificarea legii privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice și trecerea personalului angajat în prefecturi din categoria funcțiilor teritoriale în cea a funcțiilor de stat”, au transmis reprezentanții Sindicatului ,,Egalitatea”.
Angajații cer guvernanților adoptarea urgentă a proiectului legislativ care permite ca personalul din prefecturi să fie încadrat în categoria funcțiilor de stat pentru că în acest
moment au salarii mai mici decât angajații din consiliile județene sau primării. Cel mai mic salariu al unui angajat din Prefectura Olt este de 2.500 de lei, iar salariul maxim ajunge la 3.800 de lei, pentru cei cu funcții de execuție. Ultima creștere salarială a angajaților din prefecturi a avut loc în urmă cu doi ani.

 

DIN ACEEASI CATEGORIE
Program OLTTV

L M M J V S D


* Publicitatea este difuzata in timpul talk-show-urilor (ora 20:20), stirilor (ora 19:30) și între emisiuni.

Slatina 650
OLTTV LIVE

Metalurgic│Porți deschise pentru viitorii elevi

În aceste zile, Liceul Tehnologic Metalurgic din Slatina își întâmpină vizitatorii în cadrul acțiunii „Ziua Porților Deschise”. Elevi din oraș și din județ trec pragul unității pentru a vedea sălile de clasă, atelierele și laboratoarele, dar și pentru a afla ce specializări pot alege în viitor. Pentru mulți dintre ei, experiența a fost convingătoare, astfel încât au luat în calcul înscrierea la acest liceu.
01 Apr 2026

Metalurgic│Porți deschise pentru viitorii elevi

În aceste zile, Liceul Tehnologic Metalurgic din Slatina își întâmpină vizitatorii în cadrul acțiunii „Ziua Porților Deschise”. Elevi din oraș și din județ trec pragul unității pentru a vedea sălile de clasă, atelierele și laboratoarele, dar și pentru a afla ce specializări pot alege în viitor. Pentru mulți dintre ei, experiența a fost convingătoare, astfel încât au luat în calcul înscrierea la acest liceu.
01 Apr 2026