În această dimineață, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din Olt, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Balș, au pus în aplicare 10 mandate de percheziție domiciliară. Oamenii legii descins la domiciliile unor persoane fizice, din județele Olt (1), Dolj (4) și Vâlcea (5), bănuite de delapidare și folosirea, cu rea-credință, a bunurilor sau creditului de care se bucură o societate, într-un scop contrar intereselor acesteia.
În județul Olt, oamenii legii au descins în orașul Balș, la sediul unei societăți.
„Din cercetări a reieșit că, în perioada 2017 - 2019, un bărbat, din județul Vâlcea, în calitate de fost administrator al unei societăți comerciale, cu sediul în județul Olt, ar fi sustras mai multe sume de bani din încasările societății, pentru sine și pentru mai multe persoane, cauzând un prejudiciu de aproximativ 500.000 de lei, motiv care ar fi condus la starea de insolvență a societății”, apare în comunicatul Poliției Olt.
De asemenea, din cercetări, polițiștii au stabilit că, printre beneficiarii sumelor sustrase în mod ilegal, ar fi inclusiv actualul administrator de drept al societății, respectiv o femeie, soțul acesteia, precum și alte persoane cunoscute lor. Totodată, în cele mai multe situații, bărbatul ar fi săvârșit actele materiale după ce ar fi fost determinat de către soțul femeii, în calitate de administrator de fapt al societății. Polițiștii au pus astăzi în executare 3 mandate de aducere, emise pe numele unor persoane din județul Vâlcea.