Incendiu puternic, în week-end, în comuna olteană Făgețelu. O casă a ars în totalitate, iar proprietara a fost găsită moartă în imobil. Femeia, în vârstă de 74 de ani, se pare că dormea, când a izbucnit incendiul. Vecinii au fost cei care au văzut focul și au sunat la 112. Mai multe echipaje de pompieri din Olt și Argeș au intervenit la fața locului.
Potrivit reprezentanților ISU Olt, incendiul ar fi izbucnit de la coșul de fum deteriorat. Un alt incendiu s-a produs, seara trecută, în comuna Morunglav. O anexă gospodărească folosită ca adăpost pentru animale, în care erau depozitate și materiale combustibile, a luat foc.
Animalele și bunurile depozitate în interior au ars în incendiu. Un scurtcircuit ar fi fost cauza producerii incendiului, spun pompierii olteni. În această perioadă, incendiile izbucnite din cauza sobelor sunt cele mai multe. Pompierii reamintesc că aceste surse de încălzire trebuie verificate frecvent, pentru prevenirea unor nenorociri.
De asemenea, centralele de apartament trebuie verificate periodic, la fel și celelalte surse de încălzire, spun pompierii. În fiecare an, în această perioadă crește numărul incendiilor de locuințe. Din păcate, unele dintre ele sunt soldate cu pagube materiale, dar și cu pierderi de vieți.